Tu stii ce sol ai? Tipuri de sol si recomandari
Romania este o tara cu un mare potential agricol, cu diverse tipuri de soluri care se incadreaza in diferite grade…
În mâna unui giuvaiergiu un diamant este șlefuit si capătă strălucire, dar ca sa-l pui în valoare trebuie să ai un suport de catifea pe măsură și, bineînțeles, lumina potrivită. Cu alte cuvinte, degeaba ai un soi sau hibrid extrem de performant dacă nu-i dai ce trebuie pentru a-și exprima potențialul productiv la întreaga valoare. Sămânța nu trebuie doar „aruncată” în pământ și lăsată în voia sortii, aceasta trebuie îngrijită ca un copil.
Noi, Naturevo, acordăm o mare importanță valorii semințelor și am învățat știm sa așezam “catifeaua”, dar si sa punem “lumina” unde trebuie. Noi știm sa punem in valoare ceea ce geneticienii au “slefuit”. Am dovedit de multe ori ca cele mai bune soiuri sau cei mai performanți hibrizi își găsesc exprimarea valorii lor prin programele si tehnologiile recomandate de noi.
NATUREVO se bazează pe cunoaștere și prin asta am reușit să convingem și astfel am devenit parteneri fideli pentru fermierii care au ajuns să ne cunoască. Clienții au încredere în noi, au convingerea că vor primi exact ce le trebuie pentru a fi la rândul lor printre cei mai buni. Ei stiu să facă performanță alături de noi.
În această primăvară condițiile nu sunt tocmai propice germinării semințelor în perioada optimă. De aceea, Naturevo recomandă folosirea pachetului de stimulare a germinației semințelor în toate situațiile și la toate culturile agricole.
Am creat acest pachet, aplicabil tuturor culturilor si condițiilor din câmp, dar mai ales pentru a răspunde situațiilor dificile de germinare din primăvară sau din toamnă. De asemenea, această combinație înlătura sau diminuează pe cât posibil influența nedorită a stresului cauzat de secetă, a excesului de umiditate, a temperaturilor scăzute și, în mod deosebit, a amplitudinilor de temperatură extreme, fie zi – noapte, fie sol – aer.
În condițiile acestui an, preocuparea de bază la semănat a fermierilor ar trebui să se îndrepte către STIMULAREA GERMINATIEI SI PREZERVAREA ENERGIEI INTERNE A SEMINTELOR.
Acest lucru se poate face prin:
Proiectează-ți producții record în acest an, începe cu stimularea germinației! Puteți solicita pachetul completând formularul de comandă aici: https://www.naturevo.ro/solicita-oferta/