De aici incepe sanatatea solului
S-a vorbit si s-a scris mult despre sanatatea solului, dar ce inseamna cu adevarat si ce diferenta face pentru productivitatea…
Este de actualitate problema cheltuielilor pe care le fac fermierii cu îngrășămintele chimice și teoriile conform cărora neutilizarea unei cantități de îngrășăminte pe unitatea de suprafață ar diminua producția până la un anumit nivel.
Prețurile la îngrășăminte au luat-o razna, dar mă simt dator să afirm că și consumul de îngrășăminte este exagerat făcându-se risipă, cu rezultate negative pentru fermier, producție și mediu.
Exagerarea cu necesarul de îngrășăminte vine și din faptul că inclusiv la nivelul cercetării evaluarea consumurilor de elemente nutritive se face unilateral, fără a se lua în seamă influența corectată/cumulată a mai multor elemente nutritive, consumurile specifice în funcție de sol (capacitatea de tamponare, de schimb cationic, activitate microbiologică, conținut în humus etc.), specie, soi/hibrid, microelemente disponibile, stimularea fotosintezei s.a.m.d.
Se poate înțelege din cele arătate mai sus că necesarul de îngrășăminte trebuie evaluat luând în calcul mai multe aspecte decât niște tabele teoretice stabilite pe baza unor experiențe monofactoriale.
Agricultura este un proces mult mai complex și presupune înainte de toate o abordare multidisciplinară și echilibrată. Această abordare nu o poate face un vânzător (pur și simplu) de îngrășăminte și nici chiar un fermier, obligat să acopere în 24 de ore multiple aspecte ale producției agricole într-o fermă.
Pentru a aplica soluțiile cele mai eficiente este nevoie de specialiști. Astfel, fermierii își vor reduce costurile (rețineți: costurile pe unitatea de produs, si neapărat cheltuielile) și își vor spori profiturile!
Tot astfel, producătorii de îngrășăminte vor trece de la cele de tip clasic, extensiv (cu consum mare pe unitatea de suprafață) la cele mai moderne, cu un randament mult mai bun de utilizare și care nici nu mai poluează!
Naturevo aplică aceste principii de mai mulți ani în agricultura României și mulți fermieri s-au convins de validitatea lor.
Dr. Ing. Ioan Enoiu
Director strategii integrate Naturevo