Peste două decenii de
agricultură inteligentă în România.

Back to School – NATUREVO și Omya au dus fermierii la Universitatea Oxford pentru a învăța despre sănătatea solurilor

În perioada 6-8 septembrie, NATUREVO, în parteneriat cu OMYA, a organizat Conferința “Ziua Sănătății Solului” pentru un select grup de fermieri din Romania. Acest eveniment deosebit s-a desfășurat la prestigioasa Universitate Oxford din Anglia și a avut ca scop furnizarea de noi abordări și perspective fermierilor interesați în contextul actual al agriculturii durabile, concentrându-se pe importanța îmbunătățirii solurilor.

Evenimentul a fost onorat de prezența a trei cercetători de prestigiu în domeniul agricol din Elveția și Marea Britanie, alături de reprezentanții OMYA și domnul Ioan Enoiu, fondator al companiei NATUREVO și doctor în științe agronomice. Fermierii au avut privilegiul de a accesa informații relevante și valoroase despre sol, bazate pe experiența și cercetările acestor specialiști.

Conferința a debutat cu un discurs captivant al lui Jamie Rickard, Director pentru Dezvoltare de Piață și Inovații în Agricultură la compania OMYA, producătorul cunoscut pentru produsele sale de ameliorare a solului: Calciprill și Sulfoprill. Acesta a prezentat fermierilor metodele naturale de îmbunătățire a solurilor dezvoltate de OMYA.

Prezentarea lui Jamie Rickard a fost urmată de intervenția lui Franz Bender, cercetător în biochimia solului la Agroscope, un centru guvernamental de excelență în cercetarea agricolă din Elveția. Bender a prezentat fermierilor rezultatele celebrei sale cercetări, experimentul cu lenjeria de bumbac, care evidențiază legătura dintre bumbacul îngropat în sol și fertilitatea solului, experiment care a avut un mare succes și a subliniat importanța gestionării vieții microbiene din sol.

Sajjad Awan, inginer agronom specializat în sol și nutriția plantelor, a captivat audiența cu o prezentare despre chimia solului, fertilizanți și importanța pH-ului solului în nutriția plantelor. “pH-ul solului este în mijlocul tuturor elementelor: microbiologice, structură fizică, structură chimică. Când pH-ul este corect/neutru, tot angrenajul este antrenat, exact ca motorul unui autoturism”, a subliniat cercetătorul Sajjad Awan.

Domnul John Enoiu a continuat seria prezentărilor, abordând toate aspectele esențiale pentru o agricultură durabilă, cu solul în centrul atenției. Fermierii au beneficiat de informații valoroase despre agricultura regenerativă și programele ICM (Integrated Crop Management) dezvoltate de NATUREVO pentru a ajuta fermierii să conserve și îmbunătățească fertilitatea solurilor.

Evenimentul a inclus și prezentări din partea reprezentanților OMYA, iar conferința s-a încheiat cu o sesiune de întrebări, răspunsuri și discuții constructive, în cadrul căreia cei 14 antreprenori din agribusiness au avut ocazia de a interacționa direct cu unii dintre cei mai buni specialiști în știința solului și de a împărtăși experiențele din fermele lor.

Pe lângă oportunitatea de învățare, fermierii care au participat la evenimentul de la Universitatea Oxford au avut privilegiul de a explora locuri inedite, inclusiv vizitarea Christ Church, locul unde au fost filmate scene din seria Harry Potter, și celebra sală de mese de la Hogwarts.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la mihaela.radu@naturevo.ro

Distribuie pe: