De aici incepe sanatatea solului
S-a vorbit si s-a scris mult despre sanatatea solului, dar ce inseamna cu adevarat si ce diferenta face pentru productivitatea…
În data de 30 mai a.c., compania Naturevo i-a invitat pe producătorii agricoli la ferma – Agrozootehnica Mihăileşti, în localitatea Prunaru, jud. Giurgiu, pentru a le prezenta soluţiile inteligente care pot face faţă provocărilor la care sunt expuse culturile agricole. Evenimentul de excepţie a fost organizat în parteneriat cu Nufarm România şi Porsche Inter Auto.
Deschiderea evenimentului i-a revenit directorului de marketing Mihaela Radu, care a ținut să mulțumească partenerilor care s-au alăturat companiei și care au făcut posibilă realizarea acestei întâlniri. “Vă mulțumesc că sunteți astăzi, aici, alături de noi, de reprezentanții Naturevo, la evenimentul Performanță cu FLEXITECHagro. Întâlnirea nu ar fi avut loc dacă nu am fi avut sprijinul gazdei noastre, domnul ing. Gheorghe Nițu, dar şi a domnului inginer Dumitru, cărora vreau să le mulţumesc pentru că ne-au ajutat în realizarea acestei platforme demonstrative.
Deschiderea evenimentului i-a revenit directorului de marketing Mihaela Radu, care a ținut să mulțumească partenerilor care s-au alăturat companiei și care au făcut posibilă realizarea acestei întâlniri. “Vă mulțumesc că sunteți astăzi, aici, alături de noi, de reprezentanții Naturevo, la evenimentul Performanță cu FLEXITECHagro. Întâlnirea nu ar fi avut loc dacă nu am fi avut sprijinul gazdei noastre, domnul ing. Gheorghe Nițu, dar şi a domnului inginer Dumitru, cărora vreau să le mulţumesc pentru că ne-au ajutat în realizarea acestei platforme demonstrative.
Trebuie să vă mărturisesc că din cauza condițiilor pedoclimatice din acest an, platforma de la Prunaru a avut nevoie de schimbarea planului de tratament stabilit inițial. Practic, acesta a fost elementul care i-a determinat pe reprezentanții Naturevo să schimbe loggo-ul evenimentului pe ultima sută de metri. În urmă cu aproximativ o lună de zile, specialiștii companiei Naturevo au vizitat această platformă și au decis să schimbe planul de tratament pentru că s-au confruntat cu situații neprevăzute. Aşa am ajuns la loggo-ul de astăzi, un titlu care ne caracterizează foarte mult – Performanță cu FLEXITECHagro – pentru că asta facem noi de foarte mult timp, tehnologii flexibile în agricultură.
Naturevo oferă soluţii în funcție de situațiile cu care se confruntă fermierii. Acest concept de marketing a fost lansat încă de la începuturile companiei noastre, numai că, și în ziua de astăzi acesta are o aplicabilitate foarte mare, pentru că ne confruntăm în permanență cu o serie de situații imprevizibile cărora trebuie să le facem față. Aşadar, trebuie să ne adaptăm tehnologiile în funcție de ce întâmplă în camp şi suntem convinși că dumneavoastră cunoașteți acest lucru. Noi asta facem de 20 de ani şi o facem foarte bine pentru că fermierii care au aplicat tehnologiile Naturevo sunt și astăzi partenerii noştri, având de-a lungul timpului o colaborare foarte bună.
Nu de puține ori am intervenit în tehnologiile de cultură pentru a ajuta plantele care au fost afectate de stres, de secetă și de diverși factori climatici. Astăzi, aici, în lotul demo o să vă arătăm o mică parte din ceea ce înseamnă Naturevo. Pe măsură ce veți colabora cu noi veți cunoaște mai în detaliu compania noastră și sunt convinsă că veţi deveni clienţi fideli. Şi acest lucru pentru că Naturevo identifică nevoile fermierilor din România şi le propune soluţii pentru adaptarea tehnologiilor în condițiile schimbărilor climatice anuale”,a declarat Mihaela Radu, director de marketing Naturevo.
La rândul său, fondatorul companiei Naturevo, John Enoiu, a transmis un mesaj invitaţilor prezenţi la eveniment. “Dragi fermieri, vă asigur că noi, specialiștii companiei Naturevo, suntem pregătiți să răspundem tuturor problemelor pe care le întâmpinaţi. Facem excepție doar la o secetă masivă, când practic nu avem cum să înlocuim lipsa completă a apei. În schimb, prin tehnologiile pe care noi le propunem, se reduce consumul de apă cu 30-40%, se reduce pierderea de apă cu 20-30%, iar plantele pot să producă foarte bine chiar cu jumătate din cantitatea de apă, pe care în mod curent o consumă.
Un alt aspect important este că noi lucrăm pentru o nutriție echilibrată pe întregul parcurs al vegetației, deoarece nutriția dezechilibrată este un factor major care contribuie la pierderea producției. Naturevo identifică nevoile fermierilor din România, cărora le recomandă soluții de calitate sub marca tehnologiilor FLEXITECHagro pentru agricultură. Aceste tehnologii sunt rezultatul cercetării și inovării continue și reprezintă soluții adaptate condițiilor specifice din România și a schimbărilor climatice din ultimii ani, în contextul unei agriculturi durabile”, a precizat specialistul.
Vizitarea lotului demonstrativ a reprezentat un punct de maxim interes producătorii agricoli. Aceştia au participat la un dialog interactive şi au primit informaţii utile din partea directorului de strategii integrate Naturevo, John Enoiu, dar şi a celorlaţi membri din echipă.
“Vedeți aici un model tehnologic aplicat pe o cultură de grâu. Soiurile sunt de la Saaten-Union, iar produsele de protecție a plantelor, în mare parte, sunt de la Nufarm, pentru că printre acestea noi am introdus și produse pentru sănătatea plantelor, cărora mai nou li se spune produse pentru biocontrol. De asemenea, am utilizat atât fertilizanți cât și stimulatori. S-a semănat în toamnă, în septembrie, în epoca optimă, iar la tratamentul de sămânță s-a adăugat rețeta de produse Naturevo. Această combinație a asigurat o energie germinativă mult mai mare, un aparat radicular mai puternic, asigurând dezvoltarea părții aeriene mai rapid, dar şi controlul bolilor din sol, astfel încât să nu existe pierderi de sămânță.
Totuşi, ne-am confruntat cu următoarea situație: solul a fost într-o secetă pedologică severă și, practic, răsărirea culturii a avut loc la începutul lunii februarie. Pentru că grâul pornise târziu, am mers cu o rețetă rapidă de stimulare a aparatului radicular, a aparatului aerian și a creșterilor pentru înfrățire mai rapidă și atunci am aplicat combinația Rootip, Kerafol, Fighter Phos și Basfoliar 36 Extra. S-a ajuns astfel ca înfrățirea să fie foarte rapidă, iar la începutul lunii aprilie aveam între 3 și 7 frați la fiecare sămânță, dezvoltați uniform. Când spunem asta, ne referim la faptul că s-au dezvoltat uniform pentru că i-a protejat împotriva atacurilor de muște. Şi cum în toamnă nu au mai fost atacuri pentru că nu a fost nici cultură, atacurile de muște au început la sfârşitul lunii ianuarie.
Așa se face că foarte mulți fermieri au avut pierderi și au pus acest lucru pe seama secetei, însă în primăvara aceasta 20-30% din potențialul de producție s-a pierdut din cauza atacului de muște. De aceea, când am făcut tratamentele împotriva bolilor și dăunătorilor am plecat de la două considerente. La dăunători, pentru că erau ferestre cu atacuri și ferestre fără, durate lungi pe care trebuia să protejăm împotriva dăunătorilor, am folosit numai insecticide sistemice, chiar dacă ele au avut și o componentă de contact. Trebuie să vă spun că, în general, fermierii care folosesc în cultură insecticide de contact, economisesc 20-25 de lei pe hectar și pierd 200-300 de lei pe hectar.
După aceea, în cadrul tratamentelor ulterioare, odată cu aplicarea produselor fitosanitare, am pornit de la corectarea apei cu produsul Evoright, pentru că știm că în mai mult de 90% din țară apa conține mai mulți cationi și săruri, iar în acest caz se reduce eficiența produselor de protecție. Practic, noi am corectat apa înainte și apoi am adăugat produsele. Pe lângă produsele de protecție, am venit şi cu niște produse care măresc rezistența naturală a plantei. Astfel, am adăugat produsul Copfort, care, pe lângă faptul că este un produs sistemic și acționează împotriva tuturor bolilor, acționează și pentru creșterea rezistenței la infecțiile ulterioare, dar are și un efect de ponderare a creșterii.
În tot lotul demonstrativ nu o să vedeți nici măcar un ochi care este căzut, deși chiar și aseară a fost furtună foarte puternică şi o ploaie cu 36 de litri de apă. Aici, o să mai vedeți, dacă vă veți uita mai atent, că la un moment dat a început atacul de trips, pe care l-am sesizat, dar nu l-am putut opri imediat pentru că nu s-a putut intra timp de 3 zile din cauza ploii, astfel că, la ora actuală, avem aici în jur de vreo 10% spice atacate de trips. În acest caz, pierderea nu este numai de producţie, ci şi calitativă, pentru că larva de trips este cea care consumă aminoacizii și proteina din bob, astfel că, la final, se obține un bob cu o calitate foarte proastă de panificație. Tripsul, care este o insectă mică, precum un țânțar, iar larva lui și mai mică, uneori de un milimetru, suge aminoacizii și proteinele din bob şi, în plus, lasă hidrații de carbon acolo ca excremente, iar pe aceştia se instalează fuzarioza, care chiar dacă nu se manifestă la exterior fură între 500 și 1.000 de kilograme la hectar.
Noi știm toate acestea și am luat toate măsurile ca să nu ni se întâmple. Doresc să vă asigur că prin aplicarea acestei tehnologii flexibile, veţi obţine un profit cu 30-40% mai mare decât prin aplicarea unei tehnologii clasice. Este adevărat că preţul aplicării acestei tehnologii este cam cu 10-15% mai scump decât o tehnologie clasică, dar trebuie să ne gândim că asigură un profit cu 30-40% mai mare”, a detaliat John Enoiu în prezentarea sa din câmp.
Daniel Daia, directorul naţional de vânzări al companiei Naturevo, le-a vorbit fermierilor invitaţi despre importanţa azotului în sol şi despre soluţia propusă prin utilizarea produsului Novatec Classic.
“Solul este un sistem complex în care se desfăşoară o serie de procese chimice, fizice şi biologice. Practic, solul este un suport viu unde se dezvoltă microorganisme vegetale şi animale. În urma activităţii acestor microorganisme rezultă producerea de biomasă, astfel încât solul reprezintă principala resursă naturală implicată în producerea de hrană. Odată cu creşterea şi dezvoltarea plantelor, din sol sunt extrase cantităţi importante de elemente nutritive care trebuie compensate prin utilizarea îngrăşămintelor. Acestea trebuie aplicate în mod echilibrat, pe de o parte pentru compensarea pierderilor de elemente nutritive şi, pe de altă parte, pentru îmbunătăţirea aprovizionării solului cu elemente deficitare. Deficitul de macroelemente din sol are drept rezultat deprecierea producţiei agricole atât cantitativ cât şi calitativ.
În ultima vreme se constată o fertilizare dezechilibrată a culturilor, utilizându-se mult azot. Trebuie reţinut că excesul de azot creează multiple probleme în sol, care duc la carenţe de macro şi microelemente, dar şi diferite forme de stres pentru plante. Pentru a preîntâmpina aceste neajunsuri, Naturevo vă propune produsul Novatec Classic, un îngrăşământ complex de sol cu eliberare controlată şi cu inhibator de nitrificare (DMPP). Formula sa este 12:8:16 + 10SO3 + 3Mg + ME. Avantajele utilizării sunt multiple, pornind de la folosirea unor doze reduse cu până la 50%, o nutriţie continuă şi echilibrată cu N, în concordanţă cu nevoile plantei şi o reducere a pierderilor de N prin levigare şi terminând cu un spor de producţie cu până la 30% mai mare şi, bineînţeles, cu o calitate superioară a producţiei. Produsul este folosit pentru culturile de câmp şi se poate aplica singur, în cantitate de 130+150 kg/ha”,explicat Daniel Daia.
În continuare, Cristian Vlad, director de dezvoltare piaţă în cadrul companiei Naturevo, a trecut în revistă două produse din gama Nexur, respectiv: Nexur Uree – formula 46-0-0 şi Nexur S – Uree+Sulfat de Amoniu, formula 38-0-0+19S.
“Cea mai bună protecţie a azotului ureic este gama Nexur-Compo Expert, o tehnologie patentată BASF. Cei doi inhibitori de urează asigură performanţă superioară împotriva evaporării şi levigării ureei. Nexur este o formulă specială care conţine doi inhibitori de urează. Produsul asigură o protecţie bună împotriva mai multor forme de urează, o acţiune îmbunătăţită datorită tehnologiei de acoperire BASF – coating technology, o protecţie superioară a ureei, o stabilitate îmbunătăţită a formulării, o performanţă de aplicare şi manipulare, dar şi o stabilitate superioară a ureei tratată faţă de alte produse de pe piaţă.
Cele două ingrediente active, care blochează o gamă mai largă de enzime, reduc cu mai mult de 30% pierderea amoniului prin volatilizare decât NBPT. Totodată, acestea asigură un randament cu 5-10% mai bun decât în cazul ureei comune şi unul cu peste 3% faţă de produsele pe bază de NBPT, contribuind astfel la dezvoltarea continuă a formulării, care vizează îmbunătăţiri suplimentare în manipulare şi aplicare – vâscozitate, timp de uscare şi fluiditate”, a punctat Cristian Vlad în prezentarea sa.
La rândul său, Andrei Nanu, director regional de vânzări în cadrul companiei Naturevo, a prezentat avantajele biostimulatorului Kerafol. “Vreau să vă vorbesc despre un produs foarte cunoscut, care deja se vinde singur şi pe care cu siguranţă l-aţi utilizat. Kerafol este un biostimulator de creştere ce conţine 19 aminoacizi diferiţi, dintre care 30% sunt liberi, ceea ce înseamnă că ei sunt disponibili pentru plante, lucru foarte important. Pe lângă aminoacizi, produsul mai conţine N şi K. Noi îl recomandăm în diverse combinaţii, alături de produsele de protecţia plantelor, pentru a ajuta culturile să depăşească momentele de stres biotic şi abiotic. Kerafol este biostimulatorul din portofoliul Naturevo folosit pentru stimularea tuturor proceselor de creştere şi înlăturarea efectelor fitotoxice”, a spus specialistul.
A urmat Vlad Filip, reprezentant tehnic al companiei Naturevo, care a vorbit despre biostimulatorul special Rootip Basic.“Rootip Basic este un biostimulator radicular special de nouă generație. Este un produs creat pentru a stimula apariţia şi dezvoltarea de noi perişori absorbanţi, pentru a garanta absorbţia elementelor nutritive cu aplicare la sol. Produsul îmbunătăţeşte creşterea microorganismelor benefice în rizosferă şi pune la dispoziţie precursorii de hormoni – auxine şi citochinine. Microorganismele reuşesc să convertească precursorii în hormonii necesari, fără a exista riscul ca aceştia să se acumuleze în concentraţii excesive. De asemenea, Rootip Basic crește volumul aparatului radicular cu până de 10 ori mai mult decât în condiții normale. Biostimulatorul facilitează dezvoltarea hifelor ciupercilor de micorize, ducând la creşterea conţinutului de glomalină din sol, cu efect pozitiv asupra structurării solului”, a subliniat reprezentantul Naturavo.
Vizitarea culturilor a continuat cu prezentarea tehnologiilor de protecţie, susţinută de echipa companiei partenere Nufarm România. Directorul Regional de Vânzări Irina Mitu a trecut în revistă tratamentele care au vizat combaterea buruienilor și protecția împotriva bolilor și dăunătorilor.
“Deşi semănatul a fost realizat în perioada optimă, răsăritul s-a produs în prima decadă a lunii februarie, iar de stimularea creşterii plantelor s-au ocupat reprezentanţii de la Naturevo. Noi am avut în grijă starea culturilor şi ne-am asigurat că avem un teren curat, fără buruieni, ceea ce permite plantelor de grâu să se dezvolte foarte bine. Primul tratament fitosanitar a fost aplicat pe data de 17 martie, când s-a intervenit cu un insecticid pentru a contracara musca cerealelor care a atacat cultura. Am folosit o substanţă activă sistemică, respectiv acetamiprid 20%, care se găseşte în noul nostru produs Gazelle, un semibrand al cunoscutului insecticid Mospilan. Gazelle este un insecticid de ultimă generație cu acțiune sistemică și translaminară cu mod unic de acțiune, care combate un spectru larg de dăunători. Avantajul este că asigură o protecţie de lungă durată şi acţionează împotriva tuturor stadiilor de dezvoltare ale insectelor ca ovicid, larvicid şi adulticid. Doza omologată pentru cultura de grâu este de 0,100 kg/ha.
Următorul tratament a fost pe 27 martie, odată cu apariţia primelor buruieni dicotile, când s-a folosit erbicidul Saracen Max. Acest erbicid complex conţine două substanţe active, tribenuron metil şi florasulam, cu acţiune sistemică. Saracen Max este foarte flexibil, având o fereastră largă de aplicare, de la 2 frunze până la apariţia frunzei standard şi controlează un spectru foarte mare de buruieni dicotiledonate. Doza de aplicare este de 25g/ha. Avantajul major al acestui ebicid este perioada de aplicare. Împreună cu Saracen Max am utilizat şi fungicidul Mystic Pro. Fungicidul conţine două substanţe active, tebuconazol şi procloraz, cu triplă acţiune: sistemică, de contact şi translaminară. Mystic Pro are efect preventiv, curativ şi eradicativ şi este un fungicid complex pentru combaterea bolilor din culturile de cereale păioase.
La începutul lunii mai, când a apărut atacul de trips, am aplicat două insecticide, unul sistemic de lungă durată – Gazelle şi celălalt premium, de contact, pentru a crea un efect de şoc asupra dăunătorilor – Kaiso Sorbie. Cu scop profilactic, pe data de 19 mai s-a utilizat pachetul Mystic Pro + Tazer + Kaiso Sorbie. În condiţii de umiditate, cu siguranţă vom mai interveni, în funcţie de evoluţia şi starea culturii de grâu, cu Mystic Pro sau Mystic Gold pentru protecţie împotriva fuzariozei. Acest tratament are ca obiectiv menținerea într-o stare fitosanitară bună a frunzelor din etajele superioare, pentru securizarea producției, precum și prevenirea apariției fuzariozei în vederea obținerii unor boabe cu parametri de calitate superiori. Trebuie să precizez că nu am aplicat tratamentele după o schema prestabilită, ci în funcţie de starea şi probemele care au intervenit în cultura de grâu din acest lot demonstrativ”, a precizat Irina Mitu.
La finalul evenimentului specialiştii au organizat un concurs cu premii oferite de Academia Titi Aur. Fermierii veniți la întâlnirea în câmp au avut prilejul de a se întâlni cu Ministrul Agriculturii Petre Daea, care a vizitat cultura de grâu alături de John Enoiu și de fermierul Gheorghe Nițu.
Redactorul revistei Business Press Agricol prezent la eveniment a stat de vorbă cu domnul ing. Gheorghe Niţu, gazda fermei Agrozootehnica Mihăileşti, care administrează circa 4000 de hectare de teren agricol la graniţa dintre judeţele Giurgiu şi Teleorman.
“Am asistat astăzi la o lecţie de profesionalism. După 12ani de la aderarea României la Uniunea Europeană putem privi agricultura românească prin prisma performanței. Este un fapt real că an de an au crescut randamentele la hectar, pentru că producătorii agricoli investesc în utilaje performante și în tehnologii de cultură. Acest lucru demonstrează că de noi, fermierii, depinde să ne pregătim, să fim informați la zi și să facem față provocărilor pedoclimatice din ultima perioadă. Consider că pentru a obţine performanţe este nevoie de investiţii, de utilaje şi echipamente agricole de nouă generaţie, de genetică superioară şi de tehnologie aplică ca la carte.
Deşi sunt un susţinător declarat al soiurilor româneşti de grâu, trebuie să recunoasc că şi cele străine pot atinge producţii record în condiţiile de sol şi clima din România. În acest an, de exemplu, în lotul demonstrativ am avut soiuri de grâu de la Saaten Union care promit ca recoltă şi performanţă. Tehnologiile FLEXITECHagro de la Naturevo şi tratamentele de protecţie de la Nufarm sunt rezultatul cercetării și inovării, adaptate condițiilor specifice din ţara noastră. Sunt convins că producătorii agricoli care au văzut aceste culturi vor alege soluţia optimă pentru însămânţările de toamnă la cereale păioase”, a concluzionat fermierul Gheorghe Niţu.